Cine mai luptă pentru noi

Războiul este o treabă serioasă, foarte serioasă şi toată lumea se teme de el. Până la urmă este şi normal, nimănui nu îi place să îşi lase casa şi familie şi să iasă în tranşee cu puşca în mână doar pentru că aşa s-a trezit un tâmpit. Nimănui nu îi convine să meargă la o moarte sigură. Dar, ceea ce nu înţeleg eu până la urmă din toată povestea cu Rusia este de ce suntem, noi ca români, atât de înverşunaţi. Aud peste tot voci că, în caz de război, de ce să ieşim să luptăm, că oricum avem o ţară de tot rahatul, politicienii sunt nişte tâmpiţi şi efectiv nu se merită să ne riscăm.

Dragilor, trebuşoara este cam aşa: nu luptaţi pentru politicieni, luptaţi pentru voi şi pentru familiile voastre, luptaţi pentru viitor copiilor voştri, pentru libertatea lor. Dacă toţi am fi gândit aşa până acum România nu mai exista. Şi România asta, bună rea aşa cum e ea, e ţara voastră până la urmă.

Tare aş vrea să îi văd pe toţi cei care urlă în gura că în caz de război ori pleacă în România ori că îi doare în cot că oricum ei stau în altă ţară, ce ar face dacă Rusia ar declara mâine război Italiei de exemplu. Ar ieşi să lupte cu arma în mână pentru Italia şi pentru italieni? Ar fi mai fericiţi să moară pentru Italia, Spania, Germania etc. decât pentru România? Moartea lor ar avea mai mult sens aşa?

Pe de o parte vă înţeleg, pe de alta nu. Aţi plecat din ţara asta de „rahat” cum îi ziceţi voi ca să vă faceţi un viitor mai bun în altă parte. Nu vreau să vă comentez decizia, fiecare este liber să aleagă ceea ce consideră că e mai bun pentru el şi pentru familia lui. Dar, nu veţi fi niciodată italieni, spanioli, germani, canadieni etc. indiferent cât de mult staţi în ţările respective. Toată viaţa voastră veţi fi români şi copii voştri, chiar dacă au cetăţenia alte ţări, chiar dacă locuiesc acolo de mici sau s-au născut acolo, vor fi tot români. Da, sunt parte a acestei ţări de tot „rahatul” care nu v-a oferit nicio perspectivă şi unde politicienii sunt mai corupţi decât oriunde, a ţării unde premierul se plimbă la inundaţii cu barca trasă de jandarmi, a ţării unde fiecare are grija celui de lângă, a ţării unde eşti blamat că furi dacă te ridici un pic cu sudoarea frunţii, a ţării unde, vorba cântecului, „soarele răsare doar dacă îl plăteşti”. Şi vor continua să facă parte din ţara asta până la a jdemia generaţie.

Şi, nu, nu luptaţi pentru politicieni, pentru corupţie, pentru premier, pentru mine sau pentru cel de alături. Luptaţi pentru voi şi pentru familiile voastre, pentru copii voştri, pentru părinţi voştri, pentru fiecare petec de pământ care v-a rămas moştenire de la bunica, pentru fiecare floare care creşte pe marginea străzii, pentru fiecare groapă din asfaltul peticit al drumurilor, pentru viitorul copiilor şi pentru libertate.

Am dat-o prea mult poate în patriotism ieftin, dar când văd că bărbaţii ţării urlă pe Facebook sau pe la televizor când au norocul să le ia o televiziune un interviu, că ei preferă să fugă ca laşii şi să se ascundă prin alte ţări care, în viziunea lor, nu vor fi lovite de un eventual război, mă apucă toate alea. Bineînţeles că e mai simplu şi comod să stai să faci burta mare de la bere în faţa televizorului, decât să stai prin ploaie în tranşee împuşcând duşmanii, dar în ideea asta astăzi România nu mai exista.

Dacă voi, bărbaţii, sunteţi atât de fricoşi sau leneşi, cine mai rămâne să mai lupte? Scoatem femeile în stradă şi le dăm arme? Probabil că ar lupta de o mie de ori mai bine decât voi pentru că ar lupta pentru pruncii lor şi ar fi ca nişte leoaice şi i-ar apăra.

Şi continuând cu povestea de aici:  da, ţara asta nu ţi-a oferit nimic, eşti plecat de mult timp… dar, pentru ţara unde stai acum ai lupta? Dacă mâine ar fi mobilizare în Italia te-ai duce să lupţi? Sau ai fugi rapid în România asa coruptă? Sau, ţi-ai lua bagajul, nevasta şi copii şi ai fugi la polul nord susţinând că nu se merită să mori pentru corupţii Italiei?

Într-adevăr creierul tău stă bine unde stă, în capul cu care ai plecat din ţară pentru că, în loc să luptăm cu votul sau ce putem, lăsăm pensionarii şi asistaţii social să decidă în locul nostru. Sau şi mai bine să îi scotem pe aia la război, că doar de asta plătim noi taxe şi impozite şi ne chinuim la muncă 14 ore pe zi pentru un amărât de apartament. Să ni-l dea statul… până la urmă că îl merită. Au trecut atâţia ani de la revoluţie degeaba, că nu o să înţelegem capitalismul niciodată şi nici nu o să înţelegem că realitatea dură a acestuia înseamnă luptă pe toate fronturile şi de orice fel: de la ăl cu arma în mână până la ăl cu votul pe ştampilă. Vrei schimbare? Vrei o ţară mai bună? Păi fă ceva, nu ţipa în gura mare că ce ţară de „rahat” avem. Cu toţii vrem schimbare, dar să o facă alţii. Noi suntem prea ocupaţi şi de asta o lăsăm pe aia cu fuste lungi să se ducă la vot pentru 1 kg de ulei şi o găleată.

Mie mi se pare că pur şi simplu ne ascundem frica sub masca ţării de „rahat” pe care o arborăm peste tot. Ne-am lăsa călcaţi în picioare de ruşi doar pentru că avem un premier ce se dă în bărci trase de jandarmi sau un preşedinte care ne-a tăiat salariile? Se pare că da, am prefera jugul comunist, decât o libertate cu bune şi cu rele.

Apoi, dragilor nu pot decât să îmi imaginez ce aţi spune când corupţia comunistă va intra în ţărişoara noastră. Aaa, dar stai, atunci nu veţi mai putea să vă plângeţi de nimic, căci va veni tătuca Putin şi o să împuşte în stradă pentru că aţi denigrat conducătorul mult iubit.

În rest numai de bine, dar ar fi bine să vă gândiţi şi la perspective înainte să daţi cu gura că avem o ţară de „rahat” şi nu se merită să luptăm pentru ea. Întotdeauna se poate şi mai rău şi chiar nu vă doresc acest rău pe care se pare că l-aţi uitat, deşi aţi trăit, mai mult sau mai puţin acele vremuri, şi cu toţii vă aduceţi aminte spaima de pe feţele părinţilor noştri când, copii fiind, inocenţi ai vremii, îndrăzneam să facem o glumă pe seama conducătorului mult iubit.