Multe fete m-au întrebat despre epilarea cu IPL încă de când am zis că dețin cu astfel de aparat de epilare definitivă, așa că m-am gândit să scriu câteva considerente generale despre această metodă de epilare.
Drumul de la început și până acum a aparatelor IPL a fost destul de lung, dar progresele sunt uimitoare. Acum sunt mut mai eficiente și oferta de astfel de aparate de epilare definitivă este mult mai bogată. Iar concurența de piață nu face decât să ducă la îmbunatățirea calității și reducerea prețurilor. Dacă acum câțiva ani nici nu mă gândeam că îmi voi putea permite un astfel de aparat, acum exista unele care costă mai puțin decât jumătate din salariul minim pe economie.
Ce înseamnă și cum funcționează IPL?
IPL este acronimul de la lumină intens pulsată (intense pulsed light) și este o formă de terapie cu lumină, utilizată în diverse proceduri cosmetice, inclusiv epilarea. Aparatele cu IPL emit lungimi de undă multiple, între 500 și 1200 de nanometri, care se împrăștie în piele având ca țintă pigmenții. Lumina este absorbită de pigmentul din păr. Se transformă rapid în căldură și omoară celulele de creștere ale părului. Varietatea de lungimi de undă produse fac ca IPL să fie mai difuză și astfel mai puțin puternică decât epilarea cu laser, de exemplu. De aceea IPL funcționează mai bine pe pielea mai deschisă la culoare și păr închis la culoare.
De ce avem nevoie de mai multe ședințe?
Pentru ca IPL să fie eficientă ni se recomandă mai multe ședințe. De obicei o ședință la fiecare două săptămâni, timp de 4-6 luni. De ce? Pentru ca tehnologia IPL să îndepărteze eficient părul este nevoie ca acesta să fie viu. Adică acesta trebuie să fie atașat de un bulb de celule de creștere. Când tragem de firul de păr să îl smulgem, vedem uneori că acesta are un mic bulb alb în jurul rădăcinii. Părul viu reprezintă între 20 și 40 % din tot părul de pe corp. Dacă atunci când îl smulgem nu are acest bulb, înseamnă că este păr mort și acesta poate rămâne pe piele până la 3 săptămâni. De aceea avem nevoie de până la 12 ședințe de IPL, pentru a prinde tot părul de-a lungul unui ciclu de viață.
Sfaturi utile
Dacă te-ai bronzat recent, nu folosi un aparat cu IPL. Așteaptă cel puțin patru săptămâni înainte de o ședință de IPL deoarece lumina intensă pulsată țintește pigmentul din piele. Iar pielea bronzată are mult pigment, așa că te poți trezi cu răni la suprafața pielii.
Dacă ești însărcinată sau alăptezi, te sfătuiesc să stai departe de IPL. Mai bine aștepți până termini alăptarea și astfel știi sigur că atât bebe cât și tu sunteți în siguranță.
Unele medicamente (anumite antibiotice sau antidepresive) sau suplimente alimentare pot cauza piele hipersensibilă, astfel încât nu te sfătuiesc să folosești tehnologia IPL.
Între tratamente poți folosi lama de ras sau decolorarea părului, dar nu te sfătuiesc să folosești ceara sau epilatorul. Vei smulge rădăcina firului de păr, adică fix partea care este țintită de aparatul IPL.
Concluzii
Aparatele pentru acasă cu IPL sunt bune, dar din cauza reglementărilor de siguranță au o putere limitată. Astfel că este posibil să ai nevoie de mai multe ședințe decât cele recomandate sau este posibil ca rezultatele să nu fie pe cât de mulțumitoare ți-ai dori. Chiar și așa, deși se numește epilare definită trebui să știi că nu există nimic definitiv în ceea ce privește creșterea părului. Chiar și în cazul epilării cu laser, o metodă mai eficientă și mai scumpă, rezultatele definitive nu sunt garantate. Părul va reapărea după ceva timp.
Comment
Mersi de sfaturi:D Vroiam si eu sa ii iau prietenei mele ca si cadou