Trecerea graniței spre Ucraina

Într-un impuls de moment, am zis că vreau și eu să văd care e treaba cu bazarul din Cernăuți, Ucraina. Așa că acum, după ce am fost acolo, îți pot spune mituri și adevăruri despre bazarul din Cernăuți, Ucraina.

Ne-am pornit din Suceava sâmbătă dimineața la ora 5:30 pentru simplul motiv de a găsi vama mai liberă. Nu a fost o idee rea deloc, căci după un drum cu hopuri (da, asfaltul lasă de dorit la noi, dar stai să vezi la ei), am ajuns în vamă. În fața noastră vreo 10 mașini. Și chiar și așa am stat în jur de o oră.

Atenție, ca să poți trece, îți trebuie pașaport! Și carte verde la mașină cu UA!

Prima dată se trece de vama română. Ne ia pașapoartele, ne înregistrează, ura și la gară…. și peste câțiva metri ajungem la vama ucraineană. Trecem printr-o poartă, unde ne oprește o tanti în verde… ne scrie numărul la mașină pe un bilețel, pune o ștampilă (șoferul ia biletul și îi dă 1 grivnă printre degete așa mai palmată vezi doamne) și trecem mai departe. Dăm de al doilea vameș în verde. Ne ia pașapoartele (se uită cu coada ochiului și vede cele 5 grivne pitite între foile pașaportului), certificatul la mașină și RCA-ul cu cartea verde și bilețelul.

Atenție să nu rătăciți biletul! Ucraina este definiția birocrației! Ștampila e sfântă la ei! (o să vezi la finalul articolul de ce e atât de important!)

Și așteptăm… și așteptăm… într-un final vine tanti nr. 2 în verde și ne da actele înapoi împreună cu biletul.. ai ghicit: ștampilat. Mai înaintăm câțiva metri și vine un nene în negru, ne ia pașapoartele (unde logic erau printre foi 5 grivne), actele mașinii și RCA cu cartea verde și Biletul vieții! Revine după câtva timp, îl pune pe șofer să deschidă portbagajul, verifică sumar mașina și ocupanții. Ne dă actele și mai înaintăm câțiva metri până ajungem la o barieră.

Aici nenea nr. 4 în verde ne cere biletul și verifica să aibă TOATE cele 4 ștampile. Nu îl interesează nimic altceva. Ne dă drumul și purcedem spre bazarul din Cernăuți. Un drum cu valuri, gropi și dârdâeli. Am zis că se rupe mașina în două. Destul de multă linie continuă în zone cu vizibilitate bună. Nu am dat de poliție, așa că am mers cu 90-110 km/h.

Bazarul din Cernăuți: Mituri și adevăruri

Ajungem în bazar când tocmai se luminează de ziua. Intrăm pe un drum cu pavele de ne sar toate plombele. Oare cât o fi costat să pună pavele pe tot drumul ăla? Măcar nu are gropi. Trecem de un maiestuos cal de fier, foarte detaliat de altfel. Ajungem la o barieră și luăm un bilet. Prietenii noștri sunt destul de bucuroși că parcarea este relativ goală și prindem loc la vreo 50 de m de intrare. Duminica, se pare, este mai aglomera și poți avea ”norocul” să prinzi loc de parcare la 500 de m. Intrăm în bazar și prima oprire logic la toaletă… 2 grivne de persoană. WC de tip turcesc… miros de urină și o curățenie relativă. Dar asta e, când te trece… te trece!

Haine de blană – de la turci!

Apoi am pornit să căutăm haine de blană. Acesta fiind principalul motiv pentru care am poposit în bazarul din Cernăuți. Mergem spre dreapta și dăm de haine. Multe turcisme, chinezisme… prețuri enorme. Un pulover 600 de grivne, cam 110 lei în banii noștri! Scump, foarte scump. Și așa s-a spulberat mitul că în bazarul din Cernăuți găsești ieftin și bun. Mai nimic produse tradiționale sau produse la ei. Poate nu le-am găsit noi.

Exista case de schimb, unde poți schimba lei, euro, dolari, zloți în grivne. 1 grinvă = 5,5 lei sau 1 leu = 0,18 grivne. Schimbăm cam 300 de lei în grivne să fie acolo pentru ce mai găsim. Mi-am luat o pereche de papuci de casă pufoși cu 180 de grivne, cam 32 de lei în banii noștri. Tot atât sunt și la noi.

Am amețit căutând hainele de blană. Găsim o vânzătoare ce rupea puțin română… ne indică spre stânga. Nu părea prea sigură. Mai mergem puțin și dăm peste un grup de români care tocmai vorbeau de haine de blană. Erau foarte dezamăgiți. Îi întreb unde au găsit… ne indică spre stânga, rândul 10. Ne îndreptăm spre locul indicat. Bazarul din Cernăuți e ca un mare labirint. Te poți învârti de 10 ori într-un loc… până la urmă găsim. Modele multe, standuri și mai multe…. cumpărători mai deloc. Găsesc un model ce îmi place…. nu are mărimea mea. Mai găsesc un model, îmi place, îmi vine… preț 1200 de dolari. Întreb dacă mai lasă. Zice că nu. Trecem mai departe.

La un stand mă prinde un turc. Nu mă slăbește până nu îmi aduce să probez câteva modele. Nu îmi place niciuna. Îmi mai aduce câteva. Eu nu și nu. Ba nu are glugă, ba nu are cordon, ba nu e culoarea bună… După o oră de probat, într-un final îmi place un model. Îmi vine și bine, haină de nurcă. Pare autentică. Întreb cât costă: 1180 de dolari. Mă fac albastră… nu am atâția bani (și pentru suma asta găseam și în România)! Se uită la mine și mă întrebă: da cât ai? 900 de dolari…

După aproape 2 ore de probat, da a lehamite din mână și zice hai fie! Îi cere soțului 100 de grivne în plus de cafea. Domnul K ca să scape îi dă. Era ora 11 și îmi zice că e prima vânzare pe ziua aia. Încep să înțeleg de ce. Mitul hainelor de blană ieftine s-a spulberat! Totul e scump. Cam ca la noi.

Aceleași produse costă diferit în funcție de cum au vânzătorii chef

Trecem mai departe și ne învârtim să găsim o drujbă. În drum spre partea cealaltă de bazar, găsesc un stand cu căciuli de blană. Vreau! Vreau!! Musai! Găsesc o căciulă ca o glugă de blană. O probez, îmi vine bine. Întreb cât costă? Puține produse au prețul afișat! Și în general cele mai ieftine. Cele scumpe sunt de negociat. Îmi cere 140 de dolari. Îi zic că nu am decât 100. Nu vrea mai puțin de 120. Domnul K se supără și zice că el nu atâția bani pe o căciuliță. Plecăm.

Trei tarabe mai încolo găsesc același produs, culori diferite, mărimi mai multe. Întreb cât costă: 90 de dolari. No! Ca să vezi! Mai lasă ceva?…. Nu! Din nefericire îmi place prea mult. Mă uit urât la Domnul K. Zice că nu îmi dă ultima sută de dolari pe care o mai aveam la noi. Întreb dacă vrea lei. Da e ok. 380 de lei. Bun! Am căciula mea, sunt smecherăăăăă mai!

Mâncarea chiar e ieftină… dar e puțină

Ne îndreptăm spre o autoservire. Văd în dreapta o chiuvetă și cred că este o toaletă. Țeapă… nu au așa ceva. Iar mă așteaptă mersul la mirositoarea publică. Luăm o tavă și punem: eu – salată de sfeclă (fără hrean, dulceagă și super bună), râba destul de mic (adică pește… e unul dintre puținele cuvinte pe care le știu în rusă), piureu de cartofi (cam două linguri așa), 2 clătite micuțe cu brânză (extrem de bune) cu sos de căpșuni și un pahar mic de suc.

Domnul K și-a luat ficăței cu ceapă (cam 3 ficăței la număr), o ciorbă mică de pui din care am mâncat amândoi să vedem cum e, niște tocăniță cu carne și cartofi (într-un bol mic), 2 clătite cu brânză cu sos de ciocolată și un pahar mic de suc. Total; cam 32 de lei în banii noștri. Sincer… nu bun, nu rău. Porțiile destul de mici, cumva de ajuns dar la limită. Și nouă românilor de place să mâncăm, să fie mult în farfurie. Ce să zic: spasiba și hai la baia mirositoare.

Balșoi, dar nici chiar așa

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Ajungem la drujbe. Prietenul nostru cumpără una. 2200 de lei în grivne că altfel nu vrea. Am schimbat la casa de schimb. E fericit. A făcut o afacere buna. Când am ajuns acasă am căutat pe net modelul. În primul rând nu se mai fabrică și în al doilea rând când se fabrica coasta 2500 de lei cu tot cu TVA și taxele noastre. Minunată afacere! Oare se merită drumul și emoțiile de la vamă? Mai ales că pentru mine trezitul la ora 5 e pedeapsă curată. Nu am văzut scule și unelte făcute la ei. Doar importuri.

Apoi, am mers la materiale de construcții. Ușile de interior (din lemn cu furnir peste) între 100 și 200 de euro. Pentru 20 de euro în plus de ușă ți le trec ei vama. Până la Suceava nu e mult, așa că dacă dau 30 de euro în loc de 20, mi le aduce și acasă. Întreb de factură: se uită la mine de parca i-aș fi înjurat și se face că nu înțelege. Îmi zice că îmi dă document de transport cu valoare mai mică pe produse de calitate mai slabă. Minunată țară! Gresia și faianța cu prețuri începând de la 20-30 de lei. Nu m-am uitat la calitate. Nu pot să aduc oricum.

Ia să cumpărăm niște alimente

În drum spre vamă ne oprim la un magazin alimentar. Prietenii noștri au zis că e super-market dar țeapă, e doar un magazin mic sătesc. Găsim bomboane cu prune și nuci. YAMMYY!!!! Am mai mâncat o dată în viață, la o prietenă moldoveancă. Iau 2 cutii să fie că cine știe când mai vin.

Mai găsesc niște alune în ciocolată, fix cum îmi plac mie; adică mai mult alune și mai puțină ciocolată. Iau 2 sticle de 500 de ml de lapte condensat. Al lor e oricum mai bun decât orice găsești al noi, nu știu de ce. Niște biscuiți și 2 conserve de pește. În rest prietenii noștri au mai luat făină, detergent, paste… pe mine astea mă lasă rece. Mai iau un pachet de unt (l-am testat acasă e chiar bun și gustos), un borcan mic de icre și o bucățică de brânză (care e fix la fel ca aia de acum 10 ani pe care am primit-o).

Drumul înapoi și granițele cu ștampile

După ce am parcurs iar drumul care mi-a reașezat organele interne, intrăm în vamă. Cam 10 mașini în față. Prietenii noștri foarte bucuroși că e liber. Ne întâmpină nenea cu biletul. Ia 2 grivne, dă biletul. Și ne așezăm la coadă și așteptăm. Înaintam de melcul era pilot de curse pe lângă noi. Vedem într-un final gheretele de vamă. O dubă de 1,5 tone e scoasă din rând și băgată într-o clădire. Iese peste aproximativ 10 minute și i se dă drumul.

Noi tot la coadă. Vine omul negrul și ne ia pașapoartele. Logic se uită înainte să vadă dacă există ceva grivne. Vede că sunt și pleacă. Se întoarce după 10 minute și ne zice: îmi trebuiau și actele mașinii, DAR v-am făcut așa fără și ne face din ochi complice. Băieți buni! Și drăguți. Mai înaintăm 2 metri. Vine omul verde și ne ia iar actele și se uită după grivne. Vede că sunt. E ok. Așteptăm vreo alte 10 minute și ne dă actele.

Duty free, singurul loc cu POS

Oprim la 2 metri de gherete și intrăm în duty free. Cumpărăm o sticlă de Curvoasier la 30 de euro. Și o sticlă de Amaretto la 6 euro. Se poate achita cu cardul. E prima dată când văd POS în țara asta. După ce achităm, văd un borcan cu icre de somon… 200 de g = 22 euro. Vreau! Iau din frigider și duc la casă. Nu se poate cumpăra, Decât dacă cumpăr și băutură. Îi arăt că tocmai am cumpărat. Nu alea, altele… vodka! O fi și asta o treabă, nu merg icrele fără vodka. Nu mai cumpăr. Pachetul de țigări 1,75 euro! Nu cumpărăm că oricum sunt proaste!

Gata, hai să ieșim spre România. Ultima oprire, bariera cu tanti verde care nu ne lasă să trecem. Pe noi și încă o mașină din față. Urlă efectiv: Neeegru Ștampp! Și ne arată să ne întoarcem. Ne ducem la gheretă, îl găsim pe vameș și ne pune pe bilet ștampila vieții. Ajungem iar la barieră. Mașina din față e întoarsă din nou! Nu are decât 3 ștampile și trebuie 4!. Din fericire noi avem 4. Dacă la intrare dai de verde și apoi de negru, înapoi dai de negru și apoi de verde. Birocrație inutilă! Aparat bugetar supra-dimensionat și degeaba. Șpaga e la putere. Cu ceva bănuți poți trece orice. Și oricum pe vameșii lor nu prea îi interesează ce scoți din țară atâta timp cât dai dreptul.

Și vameșii români sunt nasoli

Ajungem la vama cu România. La ghișeu ne iau actele, 2 minute și le primim înapoi. Trecem. Când zic că e gata ne opresc 4 vameși de doi pe doi. În mașina din fața noastră au controlat tot, inclusiv pe doamna în geantă. Deschidem portbagajul… șoferul nostru se uită inocent la vameș și zice: bomboane, detergent, suporturi de flori… din astea pentru casă. Vameșul zâmbește și zice: Și drujba?!?!?!

Nah, belea! Dacă la magazinul alimentar primisem bon pe cumpărături, din bazarul din Cernăuți nu am primit nimic. Șoferul nu se pierde cu firea și zice: e din aia ieftină de 600 de lei. Vameșul pare mulțumit de explicație. Ne mai întreabă: alcool?!? Țigări?!?!?! Șoferul nostru zice sec: nu fumăm! Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă ne găsea pitit cartușul de țigări pe care îl luase. Dar vameșul a mai tras o privire în portbagajul nostru relativ gol și ne-a urat drum bun.

Uraaaa, suntem cetățeni Europeni și avem drepturi

Într-un final, pe la ora 5 am ajuns în țară. Dacă se stătea atât la granița cu vestul, ieșea scandal. La ucraineni nu prea poți spune nimic. După vamă, ne aștepta frumos pe dreapta ANAF-ul. Nu ne-au dat importanță. Probabil așteptau ei pești mai mari decât cele 3 suporturi de flori ale noastre, care au fost destul de scumpe. Drumul Siret – Suceava, aceleași valuri, dar măcar erau din țara mea, unde puteam să mă cert cu oricine în limba mea. Oricum mi se acrise de spasiba și balșoi.

Concluzii despre bazarul din Cernăuți

Pentru mine bazarul din Cernăuți a fost mult, prost și fără rost. Mâncarea e ieftină și se merită să cumperi zahăr, ulei, făină, detergent. Cât de bune sunt, nu știu. La mare preț sunt produsele din Italia, care sunt puțin mai scumpe decât le găsim la noi. Restul…. nu, mulțumesc.

Casele lor sunt mândre și frumoase, cu turnulețe ca la țigani! Prețurile la imobiliare sunt exorbitante comparativ cu salariul lor minim. Un apartament de 50 de mp poate ajunge și 100.000 mii de euro. Mulți lucrează în străinătate și se mândresc cu asta. E o românei a anilor 90. Șmecherii pleacă la muncă în afară și bagă banii în case imense care nu folosesc nimănui.

Dacă aș mai repeta experiența? Poate, dacă aș mai merge cu prietenii noștri, dar nu special pentru ceva cum am fost acum. Oricum găsești prostii pe care să cheltuii banii, chit că face sau nu! Totuși, emoțiile de la vamă, mă fac să mă gândesc de 2 ori.