• Home
    • Despre mine
  • ÎNGRIJIRE TEN
    • Mituri despre îngrijire
  • PRODUSE RECOMANDATE
    • Curățare
    • Tonere
  • Parerea mea
    • DIY – Remedii Naturale
    • produse terminate
    • Sfaturi
    • Noutati
    • cumparaturi
    • Azi imi place
    • Giveaway
    • Reclama
  • Contact

”PlushBio mi-a distrus fața”, mărturia cutremurătoare a unei cliente!

29 mai 2020

Marca Plush-BioCosmetics a apărut pe piața și a fost intens promovată de diverse vedete de la noi. Antonia, Andreea Mantea, Nicole Cherry, Ozana Barabancea și altele, toate s-au implicat activ în promovarea produselor. Se laudă că rezolvă problemele cu acneea ale tenului și în postările de pe rețelele de socializare sunt promovate obsesiv. În plus, multe persoane cu titlul de „Influencer” pe rețelele de socializare promovează la fel de intens aceste produse.

Și totuși, de ce părerile consumatorilor sunt atât de negative? Dacă dăm o căutare după Plushbio găsim tot felul de postări pe bloguri și rețelele de socializare. Multe dintre ele încep cu ”PlushBio mi-a distrus fața”. Cu poze înainte și după, fetele scriu îngrozite experiențele lor cu produsele PlushBio.

Experiența lui NK cu produsele PlushBio

Faptul că produsele sunt recomandate de vedete sau că prietene/amice/verișoare/cunoștințe au avut rezultate cu aceste produse, le face „demne de încredere”. NK. mi-a declarat că și-a cumpărat produsele tocmai pentru că o persoană în care avea încredere le-a folosit. ”Având cam același tip de ten cu verișoara mea, ea a scăpat de coșuri cu Plush, iar eu nu. Le-am cumpărat în luna Ianuarie 2020”

Verișoara în cauză are produsele de acum un an și încă le folosește. Nu a avut niciun fel de reacție la ele. Ceea ce dovedește încă o dată că fiecare ten este absolut diferit. Unele persoane au ajuns să aibă probleme grave de la produsele PlushBio și altele le folosesc și acum fără nicio problemă. ”Noi la aspect, culoare, bronz, suntem identice. Mereu ne-am potrivit si cu cremele, dar de data asta, nu.”, mi-a spus NK.

Pozele înainte și după, arată exact cum aspectul tenului s-a înrăutățit considerabil. Dacă la început tenul avea unele probleme, după tratamentul cu PlushBio tenul este absolut distrus.

Ten distrus de plushbio

Și uimitor este faptul că doamna Ioana Marinescu recomandă online, fără niciun consult, tratamente interne cât și externe, cu diverse creme și pastile de la farmacie. Astfel, o clientă a primit Borenar, medicament cunoscut a fi recomandat în cazul alergiilor, pentru a combate acneea. Iar dacă ceva merge prost în timpul tratamentului cu produsele PlushBio, fetele sunt trimise urgent la farmacie să își cumpere creme antiinflamatoare și antialergice.

recomandare tratament Plush bio

Sursă: Grup rețea de socializare

 

O altă mărturie relevă aceeași situație

AC. „Experiența mea a început în ianuarie anul acesta. Sunt imaginea grupului, coverul de pe PlushBio mi-a distrus fața. Am folosit prima fază de tratament pentru acnee, după care… Adică am fost la ea (n.r. la Ioana Marinescu)  în cabinet în ianuarie, nu m-am confruntat niciodată cu acneea, niciodată! M-a diagnosticat cu acnee vulgară. Eu am deja plângerea (n.r. în instanță) terminată.”

PlushBio inainte si dupa1

PlushBio inainte si dupa

 

AC mi-a mărturisit că a ales produsele PlushBio pentru că sunt bio. Și-a dorit doar creme de întreținere și a fost determinată să cumpere PlushBio deoarece erau promovate intens în toate mediile. Tratamentul la cabinet și cremele produse de Ioana Marinescu pentru AC au făcut și ar face o gaură serioasă în bugetul oricui. AC a plătit 8000 de lei pentru produsele PlushBio care i-au distrus fața. 

Ingredientele din produsele PlushBio pot fi potențial iritante

Dar să le luăm pe rând, că de asta suntem aici să învățăm. Am intrat pe site și am luat la întâmplare un produs: fondul de ten plushbio.

Mărturia lui NK ”A cumpărat verișoara mea fondul de ten și nu era nuanța ei, așa că mi l-a dat mie. Parcă aveam ciment pe față. Mai avea și apă în el”

Ingredientele apar pe site lucru ce aparent dă încredere. Orice firmă de cosmetice care se respectă pune ingredientele pe site. Hai să le analizăm împreună:

plushbio ingrediente fond de ten

Aqua, Titanium Dioxide, Glycerin, Talc, Squalane, C1315 Alkane, Cera Alba Wax, Nylon-12/ Sodium Hyaluronate, Cetyl Palmitate, Butylene Glycol & Aqua/ Laureth-3/ Hydroxyethylcellulose/ Acetyl Dipeptide-1 Cetyl Ester, Tocopheryl Acetate, Mica, Ci 77492

C1315 Alkane: este un amestec de alcani cu 13 până la 15 atomi de carbon într-un lanț de alchil. Prea chimic?  Hai să vă spun altfel: în Europa a fost clasific ca un ingredient cu potențial ridicat de a cauza cancer, având codul H350, și care trebuie etichetat ca atare conform ECHA. Înregistrările REACH mai menționează că poate cauza iritații ale pielii (vă dați seama cum e să ai un asemenea ingredient într-un fond de ten nu?) și poate fi fatal dacă este înghițit sau dacă intră în căile nazale. Poate cauza deteriorarea organelor la expunerea prelungită și repetată. Cauzează toxicitatea florei acvatice! (Dacă le face rău la pești, nouă de ce ne-ar face bine?)

Tocopheryl Acetate: este o formă specifică de vitamina E și prima dată ne-am gândi că o vitamină nu are cum să pună probleme. DAR acest ingredient, deși se găsește în numeroase produse cosmetice, a fost marcat de EWG ca fiind puternic alergen sau toxic pentru piele. Acum, deși este folosit foarte mult, de ce ai vrea să îți pe ten în fiecare zi ceva cu un potențial alergic ridicat?

Mica: cred că o cunoaștem foarte bine, totuși dacă ajută, în trecut era folosită pentru a vărui pereții. La fel ca și talcul și alte ingrediente prezentate aici, are potențial alergen.

Hai să mai luăm un produs: Masca Princess Care pentru buze și ochi

masca princess plushbio

 

Tocopheryl Acetate, Glycerin & Aqua & Quillajasaponaria Wood Extract & Saponaria Officinalis (Soapwort) Extract, Caprylic/ Capric Triglycerides

Quillajasaponaria Wood Extract: pare natural nu? Nici măcar nu e scris corect, forma fiind Quillaja saponaria Wood Extract. Într-adevăr este un extract dintr-o plantă de săpun și poate părea sigur la prima vedere, deoarece este folosit în medicina tradițională la tratarea afecțiunilor reumatice. DAR nu există studii extinse despre acest ingredient. Ingerarea duce la probleme ale ficatului, dureri de stomac, convulsii, probleme de respirație și comă. Adică efectiv intoxicație!

Saponaria Officinalis: alt ingredient natural cu o potențială toxicitate. Poate cauza greață, vomă, diaree. Părțile toxice sunt rădăcina și semințele. Fiind în esență o saponină, de ce ai vrea să îl pui pe ten, buze și mai ales ochi?

marca fata plushbio

Masca plush bio: sursa grup de pe o rețea de socializare

 

Acum eu nu spun că produsele PlushBio sunt mai rele sau mai bune decât altele. Tot ceea ce îți spun este să te uiți atent la ingrediente. Nu le cunoști, dă o căutare pe google. Imposibil să nu găsești detalii despre ele. Mai mult, în aproape toate produsele de pe site pe care le-am studiat eu, există câte un ingredient cu potențial ridicat iritant. Acum, te rog să mă înțelegi, eu nu susțin că le-am studiat pe toate. Am luat câteva la întâmplare. Există și produse care aparent nu au niciun ingredient alergen sau cancerigen. Nu spun că PlushBio ar comercializa produse iritante sau cancerigene. Ci pur și simplu am prezentat ce înseamnă unele ingrediente dintr-un fond de ten și o cremă pe l-am ales aleatoriu de pe site.

 

Produsele Plush-BioCosmetics apar listate inclusiv pe amazon

Plushbio amazon UK

Plushbio amazon franta

Listările de pe amazon sunt la prețuri demne de produse de lux. Dar nu ar fi nici primele și nici ultimele produse „de lux” ca nu fac nimic sau care fac mai mult rău decât bine.

NU mai cumpărați produse după recomandările vedetelor

Hai să ne înțelegem, vedetele și influencerii sunt persoane plătite sau recompensate în sistem barter să recomande produse. Nu spun că este un lucru rău! Unele dintre ele recomandă produse bune și curate. DAR unora li s-a urcat succesul la cap și promovează produse după cum sunt plătiți, nu după cât sunt de bune. Bănuiesc că unele dintre ele nu au folosit nici măcar un minut produsele respective. Cel mai bun sistem este să citim eticheta sau ingredientele.

Tratamentul anti-acnee se face la recomandarea medicului

Suferi de acnee, să știi că te înțeleg. DAR un tratament pentru acnee începe tot timpul de la cauze. Mai întâi trebuie eliminate cauzele interne. Și asta se face NUMAI în urma unor analize și a unui consult de specialitate! Nu după ureche, de pe site-uri și de prin alte părți. În niciun caz pe whatsapp după niște poze. După ce se elimină cauzele interne, se începe tratamentul pentru ceea ce este la exterior.

Precizări cu privire la articol

Ca să eliminăm orice potențială îndoială la cele scrise mai sus! Țin să precizez că eu nu îți spun nici să folosești, nici să nu folosești produsele PlushBio. Nu pot emite astfel de recomandări. Fiecare trage ce concluzii vrea!

Ceea ce am scris este experiența unor cliente care au folosit produsele PlushBio (și da am acordul lor să public pe blog pozele și mărturiile), sunt experiențele descrise pe un grup de pe o rețea de socializare (și da am acordul lor să le public) și părerea mea personală despre unele dintre ingredientele din produsele PlushBio, astfel cum apar ele pe site-ul Plushbio.

 

Articole din aceeaşi categorie

  • Marca Lambre: necunoscuta mie, dar o supriza placutaMarca Lambre: necunoscuta mie, dar o supriza placuta
  • Jurnal de poseta #15Jurnal de poseta #15
  • Cu Sweeteria slăbesc mâncând: obiectiv 2019 REALIZABIL!Cu Sweeteria slăbesc mâncând: obiectiv 2019 REALIZABIL!
  • Meggle și Sweteria oferă momentul dulce: Tiramisu – repede, bun și încântă privireaMeggle și Sweteria oferă momentul dulce: Tiramisu – repede, bun și încântă privirea
ingrediente plushingrediente plushbioingrediente produse plushIoana MarinescuIoana Marinescu plushIoana Marinescu plushbioparere plushparere plushbioparere produse plushbioplush biocosmeticsPlushBio mi-a distrus fața
Share

Fără categorie  / ÎNGRIJIRE TEN

Alynka BeautyBlog

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Pe cine mai citesc

    • Hadasa Scrie
    • Litere Stacojii
    • Despre nimicuri si alte fantezii
    • Dark Passion
    • Vieneland


© 2018 - Alynka Beauty Blog