În ziua de astăzi toată lumea e foarte ocupată. Trăim într-un vârtej, o spirală care nu se mai termină şi ne consumă fizic şi moral. Alergăm de dimineaţă până seara, suntem preocupaţi numai de noi fără să ne uităm în […]
În ziua de astăzi toată lumea e foarte ocupată. Trăim într-un vârtej, o spirală care nu se mai termină şi ne consumă fizic şi moral. Alergăm de dimineaţă până seara, suntem preocupaţi numai de noi fără să ne uităm în […]
Sunt şi am fost terorizată de ideea de a fi muşcată de căpuşe, mai ales că anul trecut am fost însărcinată şi cum a venit vară nu ştiam cum să mă feresc mai bine de aceste insecte urâte şi purtătoare […]
Pentru că acum mulţi ani am dezvoltat, din cauze necunoscute, o problemă de piele care se manifestă prin roşeaţă puternică la contactul cu un factor declanşant, de obicei metal, am renunţat aproape complet la bijuterii, deoarece singurele pe care le […]
Nu conştientizăm că aveam nevoie de medicamente, de suplimente alimentare sau de produse homeopate decât atunci când avem efectiv o problemă medicală. Atunci intrăm în panică şi vrem acel produs minune care să ne ajute imediat şi fără efecte adverse. […]
Încep să descopăr uşor, uşor că şi în oraşul meu există viaţă în blogosferă. Nu aş fi crezut aşa… mai ales că, în general, eu cred că soarele răsare numai pentru mine dimineaţa. Din dorinţa de a participa la campania […]
Tot timpul mi-au plăcut produsele de la Oriflame, deoarece consider că din punct de vedere calitativ sunt mult peste alte mărci ce folosesc acelaşi principiu de promovare – consultanţii. De exemplu, crema de călcâie de la ei este absolut demenţială […]
Conceptul de publicitate outdoor, adică acele panouri exterioare de mari dimensiuni pe care le vezi şi dacă nu vrei să le vezi, a fost tot timpul o nebuloasă pentru mine. Da, am văzut acele panouri, le ştiu căci trec zilnic […]