Mândria românului – de nepreţuit, pentru restul există bani

Mă uitam ieri la ştiri şi vă o declaraţie şocantă din partea unui român plecat în Spania, rămas acum fără loc de muncă şi care trăieşte în cort pe marginea unei autostrăzi. Reprodusă mai mult sau mai puţin fidel sună cam asa: ce să fac eu în România, ca nu am nici casă, nici bani.

Prima dată când m-am izbit de genul ăsta de gândire a fost acum câţiva ani când discutam cu o verişoară plecată în Italia. La întrebarea şi când te întorci răspunsul a fost asemănător: Păi ce să fac EU în România?

Logic voi sunteţi prea buni pentru România. E mai simplu să ştergi babe la cur în Italia şi Spania, apoi să îţi închiriezi o maşină pentru o lună şi să vii la rudele de la cuca măcăii şi apoi să te lauzi că ce bine o duci tu, că îţi merge ceva de speriat, cum nu a văzut Parisul, sau mai bine zis cum a văzut, că noi am ajuns şi pe acolo.

E mult mai bine să fii cerşetor în Spania decât muncitor necalificat în România. E mult mai bine să te încălzeşti la lumânare în cor în Spania decât să plăteşti facturi la termica în România. E mult mai bine să trăieşti în cort în Spania decât într-o casă la ţară (cu pământ – dar trebuie munci, nah belea) în România.

Cât adevăr… ce să facă ei în România? Să muncească cumva? Doamne fereşte!