Cum am ajuns sa salut toate babele de la bloc

Pardon, nu am vrut să zic babe ci persoane în vârstă, că mai ştii… poate îmi citeşte blogul.

Acum câteva luni firma l-a care lucrez şi-a mutat sediul mai la centru aşa, într-un apartament de bloc, căci în Suceava nu prea sunt spaţii comerciale şi fiecare se descurcă cum poate, într-o stare de degradare destul de avansată, aşa că a avut nevoie de ceva reparaţii capitale: gresie, uşi, geamuri, văruit etc. Şi ca orice apartament de bloc avem şi vecini, unii mai buni, alţii mai nebuni, pardon vroiam să zic nu aşa de buni.

Bineînţeles că am avut o echipă de meseriaşi care, printre altele, au avut „nesimţirea” să lase la uşă, uşa noastră, timp de 2 ore, câţiva saci de gunoi, pe care i-au dus apoi la tomberon. Numai că în cele 2 ore, vecina, draga de ea, a ieşit cu căţelul la plimbare şi când a văzut sacii de gunoi s-a făcut foc şi pară pe noi şi ne-a catalogat în fel şi chip în faţa tuturor celorlalți vecini care au stat să o asculte.

Aşa că am zis să mă dau bine pe lângă tanti vecina poate îşi schimbă părerea despre noi totuşi, mai ales că nu suntem gălăgioşi deloc şi nu deranjăm deloc vecinii de bloc. Şi ce metodă mai bună decât un zâmbet cald şi mai ales să mă împrietenesc cu căţelul doamnei. Problema e că eu nu reuşesc şi nu am reuşit niciodată să îmi aduc aminte chipurile persoanelor. Domnul K mi-a arătat-o pe tanti vecina de câteva ori, dar mie mi-a intrat pe un ochi şi mi-a ieşit pe altul.

Aşa că cum văd o babă, pardon o persoana în vârstă cu un căţel, pac îmi pun pe faţă cel mai cald zâmbet de care sunt capabilă, o salut frumos şi eventual mă joc cu căţelul din dotare. Problema e că toate babele, pardon persoanele în vârstă de la bloc, au căţei. Şi cum eu nu reuşesc să le deosebesc una de alta, am ajuns să le salut pe toate şi să mă împrietenesc cu toţi căţeii. În scurt timp o să ajung să mă invite babele, pardon persoanele în vârstă, la ceai şi la prăjiturele.