A fost o dată ca niciodată o pensetă micuţă ce se legăna nerăbdătoare pe raftul unui magazin. Părinţii încercau să o tempereze, să îi explice că viaţa e grea şi că e posibil să nu aibă o viaţă frumoasă şi împlinită, dar ea nimic.
„Vreau să mă cumpere cineva cât mai repede. Vreau să ajung într-o casă frumoasă unde o să fiu preţuită pentru că îmi fac treaba bine”, cânta ea fericită.
Zi după zi, săptămână după săptămână, mica pensetă nu se mai gândea la altceva decât la momentul în care va fi luată de pe raft, pusă în coş şi dusă într-o casă unde va fi preţuită pentru calităţile ei.
Într-o zi, în magazin intră stăpâna castelului şi luă mica pensetă de pe raft, o puse în coş şi o duse acasă unde constată cu fericire că mica pensetă este minunată. Îşi făcea treaba ca nicio pensetă până acum. Stăpâna castelului o puse la loc de cinste şi chiar se împrieteni cu mica pensetă. Toate firele de păr începeau să tremure la vederea micii pensete şi stăpâna castelului era extrem de fericită.
Până într-o zi când, din neatenţie, stăpâna castelului scăpă mica pensetă, care căzu pe pardoseală cu un zgomot asurzitor. Speriată şi cu mâna tremurândă, stăpâna castelului ridică mica pensetă de pe jos, dar oricât ar fi încercat nimic nu mai era la fel. Mica pensetă avea un colţ ciobit şi firele de păr care odinioară tremurau la vederea ei, acum se prăpădeau de râs. Mica pensetă nu mai smulgea niciun fir, oricât de mult s-ar fi chinuit stăpâna castelului.
Cu multă părere de rău, stăpâna castelului începu să caute o altă pensetă, la fel de curajoasă, în faţa căreia firele de păr să tremure, aşa cum făceau în faţa micii pensete. Aduse la castel o pensetă roşie ca focul, dar firele de păr râdeau în continuare de se prăpădeau. Era clar că penseta roşie nu avea cum să le facă să tremure. După alte căutări, aduse la castel o pensetă gri, mare şi fioroasă. Era imposibil ca firele de păr să nu fie impresionate de penseta fioroasă. Dar, când o văzuseră, firele de păr se prăpădiră din nou de râs. O fi fost penseta mare şi fioroasă, dar nu reuşea să smulgă firele cu atâta pricepere ca mica pensetă.
Stăpâna castelului era deprimată. Oare undeva va găsi ea o pensetă la fel de vitează. Aşa că dădu sfoară în regat că era în căutarea pensetei perfecte. Că numai una dintre miile de pensete din regat se puteau ridica la înălţimea micii pensete, iar acea pensetă vitează trebuia găsită neapărat.
Auzind de cererea stăpânei castelului, cavalerii de la elevina.ro s-au decis să o ajute. Misiunea nu era simplă. Cea mai cea pensetă trebuia găsită urgent şi trimisă stăpânei castelului. Pe care să o aleagă? Care ar fi cea mai vitează? După îndelungi teste, se deciseră să-i trimită stăpânei castelului penseta Otto din inox mat. Nu arată nici prea fioroasă, dar nici prea veselă. Ba chiar ar fi putut trece neobservată, dacă nu s-ar fi uitat cavalerii mai bine.
Când văzu penseta banală, stăpâna castelului se gândi că nu are nicio şansă în faţa firelor de păr rebele, care se comportau de parcă nimic nu se le poate atinge. Dar, banala pensetă se puse pe treabă şi în curând seceră toate firele de păr rebele. Stăpâna castelului era impresionată. În sfârşit găsise înlocuitoarea micii pensete. Era convinsă că banala pensetă nu o va dezamăgi şi că vor fi prietene mult timp de acum înainte.
Stăpâna castelului era mulţumită de cavalerii de la elevina.ro şi le promise că ori de câte ori va avea nevoie de ceva, va apela prima dată la ei. În semn de mulţumire pentru cinstea acordată, cavalerii îi făcură cadou stăpânei castelului şi un set de oje de la Fraulein 38, iar stăpâna castelului abia aştepta să le încerce şi să înceapă să creeze minunate desene pe unghii.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestioara asta aşa. Dacă v-a plăcut promit să vă mai spun şi altele despre stăpâna castelului, cavalerii minunaţii şi aventurile lor în ţara instrumentelor viteze.
Leave A Reply