Când a avut loc revoluţia eram mică. Abia intrasem în clasa I şi terminasem primul trimestru, cum era pe vremea aceea. Toată debandada a trecut pe lângă mine de parcă nici nu ar fi fost. Îmi aduc aminte doar că mama privea îngrijorată la televizor, un Sirius alb-negru cu carcasă de lemn, şi îl auzeam pe tata cum povestea că îi confiscaseră arma naşului.
Ceea ce ţin minte e că m-am bucurat foarte mult că a avut loc revoluţia. S-a modificat grila de programe la televizor şi puteam urmări filme. O nouă lume ni se deschidea din cutia de lemn care până atunci fusese mai mult suport pentru bibelouri. Dar, aveam o mare nedumerire: de ce filmele se văd tot alb-negru dacă la început scrie Tehnicolor? Dacă Ceauşescu şi comunismul nu mai erau, noi de ce nu vedem filmele color? Mama a încercat să îmi explice că nu filmul era de vină, ci televizorul nostru care era doar alb-negru şi nu oferea posibilitatea vizionării emisiunilor şi filmelor color.
Bineînţeles că la câteva luni distanţă de la discuţia avută, părinţii mei au cumpărat un televizor color, cu ajutorul unor buni prieteni, tocmai de la Bacău. Deoarece nu ştiam foarte multe despre aceste televizoare, ne-am bazat mai mult pe ceea ce ne-a povestit vânzătorul. L-am adus frumos acasă şi efectiv ne-am uitat la el câteva ore bune. Apoi, ne-a montat o firmă televiziune prin cablu şi mai că stăteam toată ziua să mă uit pe Italia 1 la desene animate.
Vremea a trecut şi tehnologia s-a tot dezvoltat. Au apărut televizoarele inteligente, o struţo-cămilă între calculator şi televizor, ce pot fi comandate dintr-un magazin online. Programele HD sunt la ordinea zilei. Lumea televiziunii nu mai este nepermisă, ci este accesibilă tuturor prin apăsarea unui buton de pe telecomandă. Dar, oricât de minunate ar fi toate acestea, imaginea primului film color pe care l-am văzut îmi va stărui mereu în minte.
Articol scrie pentru SuperBlog 2014
Leave A Reply