– Mami, mami… maaaamiiii, se aude o voce jucăuşă şi destul de stridentă, pe care nu reuşesc să o identific. Ridic capul încet de pe pernă şi mă uit în jur, încercând să îmi dau seama de unde vine vocea. Nu reuşesc, aşa că mă prăbuşesc din nou cu capul în pernă. Poate am visat, mi s-a mai întâmplat să am vise care să pară foarte reale. Închid ochii şi încerc să adorm, dar vocea revine şi e mai stridentă.
– Maaaaamiiiiiiiiiiiiii, mami, mami, mami, vreau o rochiţă de prinţesă, spuse vocea imperativ. Ridic iar capul de pe pernă, mă răsucesc şi mă uit în jur cu eforturi mari de a-mi ţine ochii deschişi. Mă uit spre uşă şi văd un căpuşor blond ce apare de după uşă. Mă vede că sunt trează şi se repede spre pat. Se urcă, agăţându-se de mine şi începe să sară pe pat.
– O rochiţă de prinţessssăăăăă, daaaa… vreau o rochiţă de prinţessăăăă! Te rog mami, te rog mult de tot din tot sufleţelul meu. O rochiţă roz de prinţesă, te roooooooooooog.
Mă uit la mogâldeaţa blondă şi nu îmi revin. Unde sunt? Cine e? Ce e asta? Nu îmi aduc aminte de o copilă blondă. Eu nu am o copilă blondă, realizez speriată, dar nu vocalizez gândul de teamă să nu sperii prichindica. Capul blond se aşază pe umărul meu şi se pisiceşte din nou.
– Hai măi mami măi, vreau şi eu o rochiţică mică. Şi numai tu faci cele mai frumoase rochiţele. Apoi, mă pupă zgomotos pe obraz şi mă prinde de mână într-o încercare de a mă trage din pat. Nu reuşeşte şi se prăbuşeşte peste cele două perne de lângă mine. Râde cu gura până la urechi atât de molipsitor că mă face şi pe mine să râd. Pentru o clipă uit că nu ştiu unde sunt şi cine e copila blondă şi intru în jocul ei, în timp ce mă ridic din pat şi îmi pun halatul descoperit la marginea patului.
– Şi la ce îţi trebuie ţie o rochiţă roz de prinţesă?
– Pentru piesa de la şcoală, Of, mami, ţi-am zis că doamna a spus că trebuie să ne aducem singuri costumele şi eu sunt prinţesă şi îmi trebuie o rochiţă roz de prinţesă şi aseară mi-ai promis că îmi faci tu o rochiţă de prinţesă roz, că doar te pricepi atât de bine, turuie dintr-o suflare copila blondă.
Rămân fără replică, blocată pentru o secundă. Eu mă pricep la făcut rochii de prinţese? Eu nu ştiu nici să ţin un ac în mână. Ies din dormitor, cobor încet scările şi ajung în ceea ce pare a fi camera de zi. Mă uit în jur şi nu văd ceva cunoscut. În schimb văd într-un colţ o maşină de cusut. Fetiţa blondă e pe urmele mele şi nu mă slăbeşte nicio secundă. Mă apropii încet şi precaută de parcă m-aş aştepta să apară oricând un monstru de undeva. Ajung în colţul bine luminat şi stau o secundă, ţinându-mi respiraţia. Nu se întâmplă nimic notabil, nu sare niciun monstru. Ating uşor maşina şi simt un fior ce aparţine unui sentiment cunoscut, pe care nu îl pot identifica.
– Nu merge, sare repede la mine căpuşorul blond. Ai zis ieri că azi ai să intri online la un magazin de electrocasnice ca să cumperi alta că asta nu mai este bună şi pe urmă tati o să o ducă pe asta în pod, mă informează copila.
Cum să cumpăr alta dacă nu ştiu cum să folosesc o asemenea maşină, mă gândesc cu uimire. Dacă mă pune copila să dau azi comanda, eu nici măcar nu ştiu ce caracteristici ar trebui să aibă o asemenea maşină de cusut. Dacă nu iau o maşină bună şi nu iese rochiţa de prinţesă?, mă întreb cu uimire ca imediat să tresar puternic şi să îmi aduc aminte că eu nu ştiu unde sunt. Dar pentru că nu vreau să sperii copilul blond cu amnezia mea sau ce o fi asta ce mi se întâmplă nu îi spun nimic despre gândurile ce mă frământă.
– De unde ştii tu ce sunt alea electrocasnice, o întreb mai mult pentru a schimba subiectul de la maşina de cusut şi orice ar fi stricat la ea.
– Of uitucă mai eşti tu mami, nu mi-ai arătat tu ieri pe internet magazinul ăla online cu promoţii electrocasnice unde găseai o maşină de cusut nouă şi strălucitoare ca poţi să îmi faci rochiţa? Şi ai zis că azi faci comanda ca să ajungă la timp să poţi să îmi faci rochiţa roz de prinţesă. Eu nu ştiu de ce nu ai făcut comanda de ieri, dar e bine şi azi, că până la piesă mai sunt 5 zile şi tu poţi face o rochiţă roz de prinţesă imediat, mai ales că o să ai şi maşină de cusut nouă şi nu trebuie să te mai chinui cu asta veche aşa cum ai făcut la rochiţa albă de fulg de nea când am avut piesa de Crăciun. Chiar când vine Crăciunul, că eu m-am gândit deja ce vreau cadou! Ştii mami ce vreau eu cadou de Crăciun?
– Nu scumpo, ce vrei tu cadou de Crăciun? întreb mai mult pentru a face fetiţa blondă să vorbească. Astfel, am timp să mă uit în jur, să analizez şi poate să îmi dau seama unde sunt. Sunt din ce în ce mai sigură că lumea asta nu e a mea. Casa asta cu ferestre mari nu îmi aparţine. Copila blondă nu ştiu cine e, eu nu am o copilă blondă!, îmi urlă un gând în cap. Tresar şi mă uit spre ea. Nu seamănă cu mine, cel puţin nu cu ce îmi aduc eu aminte că sunt. Nu am cum să am o copilă blondă, îmi vine să strig, dar îmi opresc ţipătul şi înghit în sec. Oare ce e cu mine azi? O să sperii copilul.
O mână pe umăr mă face să tresar.
– Hai trezirea somnorici! E 6 şi trebuie să ajung la birou, iar vocea mi se pare atât de cunoscută, Deschid ochii încet şi îl văd pe el. Îmi zâmbeşte din uşă şi dispare.
– Te aştept jos la cafea, hai că întârziem iar!
Mă uit în jur şi recunosc camera verde pal, patul cu aşternuturi satinate mov, iar chipul lui atât de cunoscut îmi stăruie în minte. Totuşi să uit în jur precaută căutând un căpuşor blond care să sară pe pat. Nimic însă, nicio mişcare, doar eu şi gândurile mele. A fost un vis, îmi zic pe jumătate uimită pe jumătate confuză şi cobor scările spre locul unde mă aştepta cafeaua aburindă.
Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015
2 Comments
Daca nu scriai la sfarsit ca e vis, nu mi-as fi dat seama… serios!
Multumesc 🙂