Uleiul organic de jojoba de la Desert Essences a fost unul dintre produsele comandate de pe Vitacost, despre care v-am povestit aici, comandă, care din fericire pentru mine, a ajuns după o lună şi jumătate de aşteptare. Nu mai reiau detaliile comenzii, pentru că le puteţi citi în articol.
Întâi m-am spălat pe păr normal cu şampon şi în loc de balsam m-am decis să folosesc uleiul de jojoba. Pentru că a fost prima dată când am folosit aşa ceva pe păr, la prima aplicare am turnat cam 1/4 din sticlă (da, ştiu câteodata şi eu mă mir) pentru că am zis că intră în păr, că aşa ştiam eu că se absoarbe. Singurul lucru pe care nu l-am luat eu în calcul a fost că am părul gras şi, deci, nu s-a absobit atât de mult pe cât credeam eu. Aşa că am stat cu uleiul în păr peste noapte, poate totuşi. Dimineaţa avem un păr de ziceai că mi-am turnat tona de ulei (nu că nu mi-aş fi turnat), dar măcar nu mai era deloc încălcit :)). Partea foarte proastă pentru mine a fost că a trebuit să ajung la birou fix aşa cum eram: adică cu părul plin de ulei. L-am prins într-o coadă şi am sperat că nimeni nu o să observe. Oricum, toate colegele au zis că m-am dat cu spumă în păr şi eu le-am aprobat, înghiţind în sec deoarece abia aşteptam să ajung acasă să scap de uleiul din păr. Seara, când într-un final am reuşit să mă spăl din nou pe păr şi am scăpat de surplusul de ulei am avut plăcuta surpriză de a constata că tot chinul meu a meritat. Părul meu era strălucitor şi cuminte, uşor de pieptănat şi fără veşnicele încâlceli din care abia scoteam peria.
Oricum, mi-am învăţat lecţia. Următoarele daţi am folosit uleiul de jojoba într-un mod mai „normal”. Am aplicat puţin pe lungimea părului, după spălare, pe părul ud, am înfăşurat părul într-un prosop şi am stat aşa câteva ore şi apoi m-am spălat din nou pe păr. Astfel am îndepărtat surplusul de ulei care nu e absorbit de păr.
Părerea mea e că îşi merită banii şi, chiar dacă nu face super minuni, e un produs bun care înlocuieşte cu succes balsamul şi masca de păr. Iar, dacă nu vă turnaţi în păr toată sticla, aşa ca mine, produsul este chiar spornic şi durează ceva timp.
De asemenea, uleiul de jojoba ar putea fi folosit ca demachiant sau tratament pentru ten, dar nu l-am încercat deloc pentru aşa ceva. Eu l-am cumpărat exclusiv ca produs pentru păr.
Leave A Reply