Primesc zilele trecute un telefon, cu număr necunoscut. În general nu aş fi răspuns, dar fiind în timpul orelor de program, m-am gândit că poate o fi vreun client şi am răspuns.
– Alo (adică mai mult un aleou, între română, franceză şi poate un pic de haleu în engleză, că nu ştiam peste cine dau pe fir)
– Bună, Alina!
(Hopa, ca să vezi…)
– Bună, cine eşti şi ce doreşti?
– Sunt… br… hr… puf… et
– Poftim?
– Cum poftim? Ce nu ai înţeles din ce am zis? (pe un ton destul de enervat)
– Nimic, nu am înţeles sau auzit nimic, că s-a întrerupt cred.
– Am zis că sunt un admirator secret, ce nu ai mai avut admiratori secreţi?
(În momentul ăla eram pe jos de răs. Păi nu era mai bine pe vremea când aveam cartelă Conex Go şi un minut era 60 de cenţi, de îţi permiteai să dai numai bip? Nu se mai ţinea lumea de glume din astea)
– Apoi, dacă tot eşti tu aşa secret, nu mai bine rămâi secret? Dar, ştii cum? Atât de secret încât nici să nu ştiu că exişti!
(Păi nu, care mai e logica să ai un admirator secret dacă ştii de el. Însăşi definiţia de secret, înseamnă că nu ştii nimic despre subiect)
– Aaa bine pa!
(No, ete că s-a şi ofticat. Ce ţi-e domnule şi cu definiţiile astea din Dex)
Acum ziceţi şi voi: dacă tot se vrea a fi admirator secret – să rămână până l-oi întreba eu de sănătate.
2 Comments
OOO..Ce dragut e pisoiasul din poza!
Hihi, acum e ditamai motanul 🙂