Jurnal de poseta 3

Mă uitam eu aşa azi curioasă în stânga şi în dreapta, mai ales pe Facebook, că doar acolo ne putem clăti ochii cu toate aberaţiile ce au apărut pe pământ şi am constat cu stupoare că totul se transformă şi totul rămâne la fel. Nimic nu mai e la fel şi totul e, de fapt, la fel. Puţul gândirii explodează pe această reţea de socializare. Am încercat să nu mă las afectată, dar se pare că astenia de primăvară loveşte din toate colţurile, mai ceva ca DNA-ul pe Udrea.

Încă din vechi timpuri, bărbatul, fie el cât de leneş, urât, prost şi fără averea, era stăpân peste femeia lui care îi datora ascultare. Bine, acum cu cât era el mai urât, mai gras, mai prost cu atât avea pretenţia ca femeia lui să fie cea mai frumoasă, delicată ca o floare de primăvară, sfioasă şi roşie în obrăjori de să se mire zece pictori de frumuseţea ei. Eventual să vină la pachet şi cu o zestre frumuşică, să muncească toată ziua, iar seara să fie prezentă la apel bucuroasă de atenţia primită. Şi cum am stabilit: nimic nu se schimbă. Fix la fel este şi în zilele noastre. Nu contează că el are o burtă de nu intră pe uşă, că îi atârnă şuncile peste cămașă, că poate eclipsa luna cu chelia din dotare, că în dormitor prestează ca un tractor obosit, că mic e uneori puţin spus, tot ce contează e că are pretenţia ca ea să fie ca un trandafir proaspăt îmbobocit, mereu veselă şi parfumată, neobosită, fericită. Ce contează că se spală o dată pe lună şi atunci când plouă, ea trebuie să miroase a flori de măr, în niciun caz a tocăniţă. Trebuie să fie gospodină în bucătărie, curvă în par şi doamnă în societate, în timp ce el poate să fie buhai în orice situaţie.

În altă ordine de idei: Dan Şova este apărat pe toate fronturile. Măcar Vâlcov a avut bunul simţ să nu ceară milă, pe când Şova se ascunde ca un purice. Între timp, DGAF închide afacerile pe bandă rulantă. Dacă nu există firme, nu există cine să dea şpagă. Deci parlamentarii noştri sunt în siguranţă. Îşi pot vota super-imunitatea liniştiţi. S-a terminat cu bântuitul prin cimitire noaptea. Acum pot ieşi la lumină. Cu toate acestea, mult votatul (şi da, l-am votat) preşedinte Klaus Iohannis nu zice nici pâs. Măcar Băsescu ieşea şi le mai trăgea o palmă mediatică. România este ţara unde toate merg din ce în ce mai bine. Ministerul Justiţiei a chemat traducătorii să îşi dea cu părerea cu privire noua lege a traducătorilor judiciari, dar numai în limita locurilor disponibile în sală şi a alocat 15 minute pentru fiecare asociaţie şi/sau traducător. Momentan veştile sunt sumbre. Traducătorii sunt o vacă de muls aşa de bună, până nu îi închide anti-frauda. Apoi, mega-uniunea vieţii o va suge la modul propriu, nu ca Ramona. (Dacă nu ştiţi la care Ramona mă refer că o suge, vedeţi cartea lui Andrei Ciobanu, acolo toată lumea o suge.)

În schimb poşeta mea s-a julit un pic într-un colţ. Probabil că o doare, dar nu m-a preocupat subiectul. Ar trebui să o schimb şi să o arunc ca pe o măsea stricată, dar îmi e frică. Acum câţiva ani am pierdut nişte chei, dacă le găsesc?