Conform cercetătorilor britanici ieri a fost cea mai deprimantă zi. Am crezut că o pot depăşi cu un pic de cumpărături online, dar când am ajuns acasă chiar s-a dovedit a fi cea mai deprimantă zi. Vă spuneam pe pagina de facebook PăreriRăzleţe că am primit în dar, de Crăciun, de la AndraCosmetics un bureţel BeautyBlender original şi am fost în culmea fericiri. Vreo 3 zile nici nu am deschis cutia. Stăteam şi mă uitam la el admirându-l. Îmi venea să ţopăi într-un picior: am beautyblender, am beautyblender original. Wow. După vreo 2 săptămâni de folosire mi-am format o părere…
Bureţelul cel mai intens colorat este BeautyBlender-ul original. Aşa arată la început. Celelalte două sunt cumpărate din DM. Recunosc cu mâna pe inimă că este o diferenţă ca de la cer la pământ între texturi. BeautyBlender-ul original este moale, uşor de umezit, întinde fondul de ten incredibil de bine, spre deosebire de celelalte două care lasă urme. Încă de la prima utilizare vă veţi întreba cum de aţi reuşit să trăiţi fără el. Deşi nu aş fi crezut că voi spune aşa ceva, pentru că un burete e un burete, pur şi simplu trebuie să îl ai. Face o mare diferenţă. Machiajul arată pur şi simplu natural.
Pe toate blogurile veţi auzi că diferenţa dintre un BeautyBlender original şi alţi bureţei este faptul că se curăţă foarte bine. De fapt, nu se curăţă mai bine decât alţi bureţi. Se curăţă fix la fel. Adică este imposibil să nu rămână pătat de fond de ten oricât de mult l-am spăla. De asta l-am folosit pe aceeaşi parte. Ca să vă pot arăta cum arată după spălare. Se vede destul de bine diferenţa. Şi nu am reuşit să scot petele din el nici cu soluţie de curăţare.
Ca textură DA, face o diferenţă enormă. Cu bureţii din DM fac scurtă la mână până reuşesc să îi spăl. Cu BeautyBlender-ul original nu se întâmplă asta. Se spală foarte repede şi uşor, dar nu şi eficient. În pozele de mai sus primul este BeautyBlender-ul original şi ceilalţi doi sunt bureţii din DM. Se vede clar după cum am apăsat pe ei că BeautyBlender-ul original are o altă textură, mai poroasă, mai pufoasă.
Iar ieri s-a întâmplat asta. Tocmai îl spălasem şi încercam să îi fac o poză şi l-am şters cu cu prosop ca de obicei. Nu am făcut nimic special. Şi acum când mă uit la burete sau la poza asta mă deprim. Deci am vreo 2, maxim 3 săptămâni de când îl folosesc şi m-aş fi aşteptat la orice altceva, numai la asta nu. Probabil că tocmai din cauza texturii foarte poroase se întâmplă. Ceilalţi bureţi din DM au fost supuşi aceluaşi tratament şi nu au păţit nimic, iar pe aceştia îi am de vreun an şi îi folosesc aproape zilnic. S-a întâmplat fix pe partea folosită mai intens. Măcar mai am o parte bună.
Concluzii
- Este cel mai bun burete pe care l-am folosit vreodată. Chiar dacă am crezut până acum că un burete e un doar un burete, BeautyBlender-ul original mi-a demonstrat contrariul. Textura face diferenţa la aplicare dintre un machiaj vizibil şi unul invizibil.
- Din păcate mi se pare extrem de scump, chiar şi în condiţiile în care ar fi ţinut 1-2 ani tot mi s-ar fi părut scump. DAR chiar şi aşa l-aş cumpăra. Diferenţa la aplicare e prea mare ca să poată fi ignorată. Problema totuşi rămâne, la cât e de scump se merită investiţia, dar investiţia asta pentru numai 2-3 săptămâni sau chiar o lună, cum să zic… nu se numeşte investiţie. Se numeşte pur şi simplu moft.
- Dacă vă permiteţi, cumpăraţi-l. Dacă nu, cântăriţi bine situaţia.
Leave A Reply