Am comandat Foreo Luna Mini de pe lookfantastic.com într-un exces de furie împotriva tenului meu care iarna o ia razna. Am comandat varianta mini deoarece, după părerile pe care le-am citit pe net, nu este decât diferenţă de preţ între varianta normală şi cea mini. Ei şi de dimensiune logic, dar amândouă fac fix acelaşi lucru. Aşa că am preferat varianta mai ieftină. Preţul a fost de 76,5 lire (la reducere de la 85 de lire), adică 460 de lei (mai ieftin ca în Douglas România, care am impresia că au exclusivitate la noi). Pe lookfantastic tot timpul găsesc preţuri foarte bune şi dacă se depăşeşte un anumit prag, trimit şi cadouri utile şi drăguţe, iar coletele vin tot timpul prin curier în cam 5-7 zile. Dar asta e poveste pentru un alt articol.
Foreo Luna Mini este un dispozitiv pentru curăţarea în profunzime a tenului cu ajutorul tehnologiei T-Sonic™. Prima dată am avut un şoc când am văzut că portul de încărcare din partea din spate nu este acoperit cu nimic. M-am gândit că pe acolo o să intre apa. Nu intră. Şi oricum se pare că consumă foarte puţină baterie. Pe site, se laudă că o încărcare înseamnă folosire timp de un an. Momentan eu am Foreo Luna Mini de 3 săptămâni şi nu dă semne de oboseală. Încărcarea se face prin USB, cel mai probabil de la PC. Am primit şi cablu.
Foreo Luna Mini are 3 zone: delicat, profund şi lateral pentru zonele greu accesibile. Partea din faţă este cea delicată, are perii mai mici şi mai „pufoşi”. Partea din spate este pentru curăţarea în profunzime. Are perii mai mari şi mai tari. Eu am folosit-o pe zonele cu probleme: frunte şi bărbie. Partea laterală am folosit-o pentru zonele din jurul nasului, greu accesibile. Are 2 trepte de viteză: rapid şi încet ce pot fi selectate prin apăsarea unui buton. Foreo Luna Mini porneşte la viteza mare şi eu l-am folosit exclusiv la această viteză. Este din silicon rezistent la bacterii, adică se laudă că pur şi simplu bacteriile nu stau pe produs deloc.
Am primit un card de autenticitate, cu un cod unic şi un port-fard draguţ – ce a fost cadou. Am văzut că aceeaşi oferta cu port-fard a existat în UK.
Prima impresie: wow mi-am luat un vibrator foarte scump! Pentru că asa şi face şi esenţă: vibrează. Mda… asta până am folosit Foreo Luna Mini şi mi-am schimbat radical impresia. Prima dată am umezit faţa, am întins produsul de curăţare şi am folosit Foreo Luna Mini. Complicat… Aşa că următoarea dată m-am decis să pun produsul de curăţare direct pe Foreo Luna Mini şi apoi l-am folosit câte 15 secunde pe fiecare secţiune a feţei. Mult mai bine! Lasă pielea curată şi strălucitoare. După primele folosiri am început să mă intreb oare cum de mă spălam cu degetele.
Momentan nu pot spune decât că îmi pare bine că am decis să cumpăr Foreo Luna Mini. Sunt foarte curioasă oare cum sunt periuţele de dinţi, căci cei de la Foreo se laudă că siliconul lor e mult mai bun decât o periuţă normală. Mi-am adăugat deja ISSA în lista de dorinţe, numai că îmi va rupe bugetul în două. Poate păcălesc pe cineva să primesc cadou de ziua mea!
Leave A Reply