• Home
    • Despre mine
  • ÎNGRIJIRE TEN
    • Mituri despre îngrijire
  • PRODUSE RECOMANDATE
    • Curățare
    • Tonere
  • Parerea mea
    • DIY – Remedii Naturale
    • produse terminate
    • Sfaturi
    • Noutati
    • cumparaturi
    • Azi imi place
    • Giveaway
    • Reclama
  • Contact

Review Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic Acid

2 mai 2016

20160501_214457_HDR
Mi-am dorit foarte mult să pot trece de o zi întreagă fără fond de ten și ca tenul meu să arate impecabil. Iar, uneori, dorințele devin realitate dacă se folosesc produsele potrivite. Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic Acid de la Paula’s Choice este unul dintre produsele care m-a ajutat mult în realizarea acestui țel.

Preț: 146 lei

Descriere produs:
Tip de ten: ten mixt ten gras
Probleme ten: acnee, puncte negre, erupții, keratosis, pilaris
Formula lichidă exfoliază chimic celulele moarte ale pielii, dezvăluind o piele mai netedă și mai sănătoasă
Formulă cu putere de penetrare maximă datorită texturii lichide și a concentrației de 2% de acid salicilic
Formula este identică cu Skin Perfecting BHA 2% Liquid
Ameliorează punctele negre și porii dilatați
Ingredientele antiinflamatoare calmeaza iritațiile și rozaceea
Reduce petele cauzate de acnee și previne apariția pustulelor
100% fără parfum şi coloranţi

Experiența mea:
Am cumpărat produsul fără a avea prea mari speranțe. Am mai avut unele produse de la Paula’s Choice cu care nu m-am înțeles foarte bine. M-a atras foarte tare ideea de acid salicilic, deoarece acesta acționează foarte bine asupra coșurilor și pustulelor.

Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic Acid Paula’s Choice are un ambalaj destul de comod cu capac. Dozarea este destul de simplă, iar aplicarea se face cu ajutorul unei dischete demachiante. Uneori, când am nevoie de o putere mai mare a produsului, aplic doar local cu ajutorul unui bețișor de urechi. Produsul este un lichid incolor și aproximativ inodor. Zic aproximativ deoarece miroase un pic a medicament, dar foarte puțin și dispare imediat în contact cu aerul.

20160501_214511_HDR

Ingrediente:
Aqua, Methylpropanediol (slip agent/penetration enhancer), Butylene Glycol (slip agent/penetration enhancer), Salicylic Acid (Beta Hydroxy Acid, exfoliant), Camellia Oleifera (Green Tea) Leaf Extract (anti-irritant/antioxidant), Polysorbate 20 (solubilizing agent), Sodium Hydroxide (pH adjuster), Tetrasodium EDTA (chelating agent).

Inițial am avut mari probleme cu Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic Acid. La prima aplicare, după aproximativ 20 de minute, mi-au dispărut toate petele roșii de pe ten. Și m-am gândit că ar fi o idee bună să mai aplic o doză în aceeași seară, poate îmi dispar și cele câteva coșuri care își făceau de cap. Într-adevăr până dimineață mi-au dispărut petele și coșurile în totalitate, dar nu prevăzusem și efectul de uscare a tenului. Așa că tenul meu arăta ca deșertul Sahara. Am aplicat crema hidratantă și mi-am făcut un plan de aplicare: o dată pe zi seară + cremă hidratantă dimineața și seara, pentru a reuși să reduc efectele de uscare și descuamare a pielii. În două săptămâni am reușit să readuc hidratarea la nivel normal. Dar, cele două săptămâni au fost destul de groaznice. Pe lângă problemele mele normale, care nu au dispărut peste noapte (acela a fost doar efectul din prima zi), m-am luptat și cu uscarea și descuamarea pielii. Fondul de ten arăta de parcă era aplicat cu bidineaua, nu cu BeautyBlenderul. Aveam zone uscate pe tot tenul, iar pielea se descuama și arăta de parcă eram bolnavă de vreo boală misterioasă.

Teoretic ar fi trebuit să încep cu aplicarea produsului la fiecare 2 zile și apoi să aplic mai des până ajungeam la aplicare de 2 ori pe zi. Totuși, m-am ținut de planul meu, pentru că am preferat să mă chinui două săptămâni cu tenul uscat și cu descuamarea pentru a ajunge mai repede la momentele bune. Da, am folosit o scurtătură și m-am chinuit. Tu nu ar trebui să faci ca mine… dar dacă vrei rezultate cât mai repede și poți să reziști la cele negative, poți folosi și metoda mea.

Acum sunt în momentul în care tenul meu s-a obișnuit cu produsul. Nu am ajuns încă să aplic de două ori pe zi, deoarece îmi e frică să nu mi se deshidrateze tenul din nou. Dar, mă pot lăuda cu rezultatele extraordinare care se văd cu ochiul liber. Am ajuns la performanța de a trece o zi întreagă, fără fond de ten, și pielea mea să arate incredibil de bine. Nu mai am urme, pete, nuanța este relativ uniformă, ultimele coșuri ocazionale au dispărut.

Deși prețul este mare, ca mai la toate produsele Paula’s Choice, produsul este spornic. Eu îl folosesc de 2 luni și mai am cam 1/3 din el. Deci o să îl mai pot folosi încă o lună fără probleme. Dacă adun și economia pe care o fac la fond de ten, cred că ies pe plus.

Notă 5/5:

5 Hearts

Recomand produsul din tot sufletul, deoarece pe mine m-a ajutat și m-a făcut efectiv fericită!

Articole din aceeaşi categorie

  • Paula’s Choice Skin Perfecting 8% AHPaula’s Choice Skin Perfecting 8% AH
  • Review Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic AcidReview Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic Acid
  • Descopera si tu Resist Anti-Aging 10% Niacinamide BoosterDescopera si tu Resist Anti-Aging 10% Niacinamide Booster
  • Retinolul – greseli de folosireRetinolul – greseli de folosire
Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic AcidPaula's Choice
Share

Parerea mea

Alynka BeautyBlog

You might also like

Paula’s Choice Skin Perfecting 8% AH
27 iulie 2018
Review Clear Extra Strength Anti-Redness Exfoliating Solution 2% Salicylic Acid
29 decembrie 2016
Descopera si tu Resist Anti-Aging 10% Niacinamide Booster
22 octombrie 2016

8 Comments


barbalata mirela
2 May 2016 at 19:07
Reply

Eu am probleme cu roseata dar am un ten foarte uscat. Oricum nu as da atatia bani pt ca am folosit diverse produse, de firme, scumpe si care au fost groaznice pt mine.
Ma bucur ca iti place 🙂



    PareriRazlete
    2 May 2016 at 20:45
    Reply

    Poti lua un mini produs sa vezi daca ti se potriveste. Urmatorul articol va fi despre cum am rezolvat cu hidratarea.

Anca
3 May 2016 at 10:35
Reply

Buna! Poate ar merita sa aplici direct produsul, fara sa folosesti discheta demachianta, astfel nu se mai iroseste produs. Eu pun putin in podul palmei si il aplic pe ten. Iar pentru precizie pun pe varful degetului. Un tub din acesta pe mine ma tine un an, astfel incat sunt nevoita sa il arunc deoarece expira.



    PareriRazlete
    3 May 2016 at 10:39
    Reply

    E foarte buna idea ta, mai ales ca este un produs scump, dar nu suport sa aplic nimic pe fata cu degetele. Este o pasarica de-a mea din pacate. Cremele le aplic cu beautyblenderul, restul cu dischete sau betisoare.

Focsaneanu Ana-Maria
3 May 2016 at 13:08
Reply

Buna! De unde se pot achizitiona produsele din aceasta gama? Multumesc!



    PareriRazlete
    3 May 2016 at 13:10
    Reply

    Buna, produsele se pot achizitiona de pe site-ul oficial http://www.paulaschoice.ro/. Iti las aici si linkul direct catre produsul din articol: http://www.paulaschoice.ro/skin-care/exfolianti-aha-bha/clear-extra-strength-anti-redness-exfoliating-solution-with-2-salicylic-acid.html

Adina
4 May 2016 at 16:38
Reply

Acesta este singurul produs din gama pe care il dori?



    PareriRazlete
    4 May 2016 at 16:40
    Reply

    Nu inteleg intrebarea… eu am deja produsul, il folosesc si de asta am si scris despre el.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Pe cine mai citesc

    • Hadasa Scrie
    • Litere Stacojii
    • Despre nimicuri si alte fantezii
    • Dark Passion
    • Vieneland


© 2018 - Alynka Beauty Blog