Iți mulțumesc pentru că mi-ai dat ocazia să testez produsele tale. Am vrut să încerc acest produs deoarece eu am părul lung, firul subţire şi moale de aceea se încâlceşte foarte uşor dacă nu folosesc un produs care să îl ajute. Fiind destul de slab și subțire în ultima vreme, Nioxin Hair Booster a picat perfect. În ultimii doi am am folosit produse de la aproximativ 15 firme, încercând să găsesc un tratament potrivit părului meu, care, sărăcuțul, trece prin multe chinuri… decapat, vopsit foarte des. Am testat stimulatorul de întărire a părului de la Nioxin. L-am testat doar timp de 2 săptămâni, pentru perioada asta mi-a ajuns conținutul din sticluță. Pentru cei care cred că acest produs le va face parul să crească ca prin magie, ar trebui sa citească acest review real.
O să încep cu dezavantajele , pentru ca sunt mai puține. Primul lucru ce m-a deranjat este mirosul destul de puternic și neplăcut, miroase ca și cum ți-ai pune medicamente în par, dar noroc că trece în vreo 10 minute. Nici ambalajul nu m-a încântat foarte tare pentru că sticluța este mare și ai impresia că este suficient produs în ea, dar defapt cantitatea de produs este foarte puțină. Încă un lucru ce nu mi-a plăcut,(dar este doar de moment) este faptul că, uneori mi se înroșea scalpul în locul unde am aplicat booster-ul. Era o senzație de ardere, parcă.
O să încep acum cu avantajele. Ce m-a bucurat foarte mult e faptul că produsul este leave-in, fiind necesară aplicarea produsului pe păr de 2 ori pe zi. Nu îți lasă părul gras sau lipicios după aplicare. Nioxin Hair Booster este ușor de aplicat, se începe de rădăcini spre vârfuri și se distribuie cu ajutorul degetelor în zonele cu fire de păr vizibil subțiate și de-a lungul liniei părului. Pentru cele care cred că Nioxin Hair Booster îți face părul să crească ei bine se cam înșeală. O face oarecum, prin faptul că ți-l întărește și nu îți mai cade la fel de mult păr, dar nu creste! Deci, dacă sunteți ca mine și mai aveți încă păr în creștere, dar pierdeți mai mult păr decât cel care vă crește, atunci acest produs vă poate ajuta. Daca nu aveți păr în creștere, cred ca folosirea produsului poate fi doar preventiva, nu și de efect. Eu am observat la linia părului, unde aveam firicele în creștere înainte să încep tratamentul, că părul mi s-a întărit, asta dă senzația ca am mai mult păr, nu se mai vede pielea atât de tare, pare mai des părul. Cred că după o utilizare și mai lunga și folosite în gama completă, cu șampon și balsam, efectele sunt mult mai vizibile.
Per total sunt mulțumită de produs, mă bucur că am putut să îl testez. Prețul este undeva în jur de 100 de lei pentru 30 ml. Cred că după o utilizare și mai lungă și folosite în gama completa, cu șampon și balsam, efectele sunt mult mai vizibile. Îți mulțumesc Alina pentru produsul oferit pentru review, Nioxim Booster se afla pe locul 2 pentru mine, după produsele pe baza de petrol, ca produse de întărire a parului. Mie părul îmi cade cam o data pe an destul de tare, după care se regenerează.
Articol scris de Daniela Bilan
Leave A Reply